Bine ai venit!

Autor:Evelin L. Ș. Andrei


Adăugat de: Evelin

vineri, 01 septembrie 2023

Aștept cu nerăbdare vremea rece,
Să-mi poată odihni în piept văpaia —
Neostenită, să mă tot încerce
În inimă-aducând-mi hărmălaia.

Și zarva-aceasta nu mai vrea să plece,
Dar o alungă palid fir de iarbă
Și prima frunză care se petrece,
Îngălbenită și căzând ca oarbă.

Îți spun bine-ai venit, superbă doamnă!
Mi-aduci cu nostalgia și trezirea
Din poftele-mi de foc, ce mă destramă —
Înstrăinând în mine nemurirea.

Nu pot să mă trezesc, fără de toamnă,
Din mistuirea visului de ceară —
Acest popas cu clipele de stană,
În care ard sălbatic, ca o fiară.


vezi mai multe poezii de: Evelin


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Toamna
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.