Autonomie
…
Nu cer nimic, nu dau nimic
În țara-n care m-am născut,
Îmi beau cafeaua la ibric
Și-mi amintesc de-acel trecut
Când beam cafeaua cu năut.
Când mâncam de pe cartelă,
Și-mi amintesc cât mi-a plăcut
În epoca aia tembelă
Când am mâncat primul fistic!
…
Nici azi nu suntem departe
De-acel prăpădit trecut,
Tot parte-și face cine-mparte
Și ne ia ce n-am avut,
Cum nu cer, nu dau nimic,
Cer să mă lase, de se poate,
Să-mi beau cafeaua la ibric.
(Chiar de nu-mi permit fistic)!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: