A apus august într-un asfinţit sfâşiat
De o emoţie neîmpărtăşită de toamnă,
În care nu a avut timp să-şi spună sieşi adio,
Înainte să sferme sufletele precum frunzele.
August amar amintirile pierdute sub soare,
Şi scârţie sub tălpile verii un ecou acustic de încarcerare:
Se inchid ferestrele speranţelor,
Intră melancolia printre gratii.
A venit toamna.
Acoperă-mi inima cu frunzele tale sau
Cu bucăţelele de mine de pe podea .
Ai umplut vara cu sfâşierea mea .
Se închide sufletul pentru renovare.
Se încuie pe dinăuntru cu mişcări letale
De frunze căzute şi dimineţi ude,
De plânsul soarelui ce avea pe raze
Gustul acru al unui răsărit de august apus.
vezi mai multe poezii de: Azoitei Stefania
Detalii poezie:
Distribuie pe: