Azoitei Stefania - creaţii proprii

Iubirea e mai rece decât moartea
Văzută prin ochiul de sticlă
Al unui marinar beţiv de mare
Şi îndrăgostit de rom

Gustă-mi galaxiile de pe buze
Ca mierea florilor de salcâm
Îmbibată în ultimii stropi
Ai otrăvii tale ce-mi curge prin vine

Eram în cadă
Încercând să mă spăl de tine
Cu peria de sârmă
Zgâriindu-mi epiderma

Iubirea îmi rupea oasele,
Iar eu râdeam în hohote de isterie violetă,
Lacrimile fiindu-mi amare ,
Deşi pielea era vanilată.

L-am numit Katrina,
Pentru că era un uragan
Ce-şi purta zâmbetul ca pe un portret de DaVinci,
Iar pielea îi părea făurită în Univers.

Am căzut în gol de la etaju 12
Pentru că era ora 12.
Şi te aşteptam deja de 12 ore.
Şi 12 zile.

O să-ţi împrumut pielea
Cât timp mă dezbrac de a mea,
Să o pun la spălat la 120 de grade.
Să-şi piardă culorile, să-şi micşoreze arterele

Ţi-e dor vreodată de firele de nisip ce-mi curgeau din păr când îţi treceai degetele prin ele?
Dar de surâsul de foc, de vară, de viaţă, ce mi-l implantai în minte?
Şi amintirile de seri amorţite şi nopţi de grele răsărituri cui i le laşi?
Nu vreau custodie pe ele, căci eu le-am achitat.

Parfum de ţigară.
Pe buze scurm.
Mâini cu atingerea uşoară,
Privirea goală

A apus august într-un asfinţit sfâşiat
De o emoţie neîmpărtăşită de toamnă,
În care nu a avut timp să-şi spună sieşi adio,
Înainte să sferme sufletele precum frunzele.