Azoitei Stefania - creaţii proprii

Lasă-mă să-ţi dezbrac sufletul
Şi să-ţi îmbrac inima
În liniştea mării.

M-am trezit cu greu în acea ultimă duminică de noiembrie,
Fără să mai realizez că era şi ultima duminică de “noi “.
M-am grăbit să-mi fac cafeaua cu vodkă şi să mă duc la servici
2m mai încolo de mine, în pat,

Fierbe-mi sângele la foc mic
timp de 10 minute,
Apoi la foc intens până te întorci,
Dacă mai vii să-mi vezi AND-ul

Se frâng în mii de bucăţi
Serile de vară deja uitate
Sub apăsarea crâncenă a unei dimineţi comune,
Fără răsărit , cu capul pe jos

Părea o duminică tipică,
Dar era doar un miercuri fad
Umplut cu aceeaşi frică
De frisoane ale ultimului dans .

Am ascuns imensitatea mării
Într-un cub de sticlă
Poleit pe margini cu sentimente carbonizate,
Dar, din fericire sau din păcate

Atomii mei au iubit atomii tăi
Încă de la început
Când eram praf de stele
Amestecaţi cu luna.