Gânduri aștern,
gând după gând,
dintr-un izvor de gânduri-rânduri,
să fac un râu, un râu curgând
spre-oceanul care duce-o barcă,
neprețuita vieții arcă,
făcută doar din patru scânduri,
plutind în neant, plutind etern!
De-atâtea ori,
când bate, vântul călcând pământul
parcă îmi cântă din liră sfântă,
o rapsodie de Dumnezeu,
ca să-mi aducă pe drum ce urcă
mult peste timp, către Olimp,
focul furat de Prometeu
pe-altar de flori, din multe flori!
Și-atunci
pe-un munte, spre culmi cărunte
trec să-nfioare, poieni sub soare
pe vreo cărare, cerbi, căprioare,
vântul să-mi cânte frunziș foșnind,
din brazi doinind, noaptea șoptind
prin văi adânci!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: