Suntem destinul ce sub mare
Își frânge-albastrul-negru de călăi.
Gândește-te, întâmplător e oare?
Să-mi vii în cale peste multe văi?
Să-ți sorb nectarul ochilor frumoși,
M-am transformat în floare de mălin
Sub cerul roș’ cu fluturii focoși
M-ascund - nălucă sunt, cu sânge fin.
De dorul tău plantez vlăstari de mure,
Ca ochii tăi, din calea lor să-i strâng;
Să-ți fur o lacrimă și ea să-mi fure
Din pur tot ce-i mai pur, și-apoi să plâng...
De fericire că-mi exiști pe lume
Tu, Zeu, cu-aripi de corb, sălbatice,
Cu tonus de bărbat sculptat din spume,
De mări de-argint, adânci, dramatice.
Nalbă, plasma-mi flutură în vine,
Am sângele mănunchi de trandafiri;
Căci doar așa, iubindu-te pe tine,
Mă simt femeie, zee, vers, psaltiri.
Plouă atunci când mici picături de apă din nori se unesc. Ele cresc în dimensiuni, devenind din ce în ce mai grele, până când ajung să fie prea grele pentru a mai pluti şi atunci cad pe pământ sub formă de ploaie.
Citate şi Maxime:
Eroul este un om care cunoaşte lucruri mai de preţ decât viaţa. Gotthold Ephraim Lessing
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Detalii poezie:
Distribuie pe: