Anatomia unui vers

luni, 19 mai 2025

poezia mea nu începe cu idei
ci cu un oftat -
o fisură în gând
pe care o umplu
cu adierea primăvăratică
a mângâierii rămase nemângâiere

scriu cu mâinile pline de viață,
cu stiloul ce sângerează oftatul dintâi

uneori îmi iese un vers despre tine,
așa,
pe nepregătite

mă sperii
și-l camuflez cu substanța unei metafore

apoi vin cititorii -
unii, ca într-un muzeu:
se uită, nu ating,
spun „interesant”
și merg mai departe

alții vin cu bisturiul:
vor să afle ce înseamnă „floare”,
dacă „noapte” este realul simbol al absenței
și dacă „iubirea” e despre cine cred ei

dar poezia nu e de înțeles -
e de atins cu aripa nedefinită-a tăcerii,
ca pe un nor pe care nu-l prinzi,
dar care ne plouă oricum

apoi se face liniște
și toți încep să te citescă pe tine

cum să le spun că totul este despre un oftat,
despre un loc unde n-a ajuns nimeni
...în afară de tine?

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.