Amintiri ce poartă lacăt

vineri, 29 noiembrie 2019

S-au ofilit prin curte merii
Bătrâni, prinşi din livezile domneşti,
Iar roata vremii a pus lacăt
Pe uşa casei părinteşti.

De-acum va mai putea doar dorul,
Cel, de când e, nestăpânit
Să mai adaste în pridvorul
Cu amintiri de mult ticsit.

Cu amintiri cu părul moale
Şi gândul ludic de copil,
Cu vocea mamei iertătoare,
Cu ceru-acela-n veci senin.

Atunci, şi de ploua cu râuri
De apă pân’ la piele plini,
Noi ne uscam cu munţi de soare
De prin poveşti cu beduini.

De ne-ngropa sub ierni omătul,
Noi ne săpam în blana lui
Castele ce cădeau ruine
Sub tunul bulgăritului.

Neîntrecuţi în orice luptă
Toţi cavaleri eram şi prinţi.
Ne mai muia doar câte-o joardă
Când mai uitam să fim cuminţi.

Că îndeobşte eram îngeri
Trei zile, până de Crăciun,
Să nu ne pricopsească Moşul
Cu traista goală în Ajun.
........................................

Cum s-au topit acestea toate
În veşnic nesătulul ieri.
De dorul tău, copilărie,
Uscatu-s-au bătrânii meri.

Pustie-i azi bătrâna casă.
Aducerile-aminte tac
Şi plâng pe-ascuns în mintea noastră.
Ca mâine humă se prefac.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.