Amintirea
...
Nălucă pare omul, epavă plutitoare,
Ce de furtuni lovită se duce către stânci
Și-acolo se scufundă sub răsărit de soare,
Împinsă-ncet de valuri în undele adânci!
...
Și ca o frunză-apoi epava tot coboară,
Coboară în adâncul de neguri și abis,
Se frânge brusc catargul sub propria-i povară,
Se-așterne-apoi tăcerea peste al vieții vis!
...
Uneori din valuri câte-un freamăt răzbate,
Ecou fără de margini al celui care-a fost
O minunată arcă plutind către departe,
Purtând pe-oceanul vremii al vieții adăpost!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: