Agafia - creaţii proprii

sau poate de moarte
te caut să mă recunoşti
să-mi fac un dar din trupul tău
gândurile dospesc agăţate în cuvinte

Iubito, mi-e frig…
hiene îmi umblă de ieri
prin piept şi prin tâmple,
din clipe fecunde musteşte

cerul şi-a deschis venele,
lumină şi întuneric;
cu pas furiş,
noaptea intră în sângele amurgului.

umbră de pasăre cu aripi frânte ,
corbii plutesc în pântecul unei clipe
eterne pentru tine,
într-o picătură de sânge

Când cucuveaua muşcă luna de un colţ,
Sub pleoapă de pământ pândeşte ca un hoţ,
Un bocet de gorun, pasăre vicleană
Zidită-n cuvânt precum o altă Ană.

dimineaţa
îşi înfige colţii într-un sâmbure de brumă
mătură umbre dincolo de geam
o pasăre sinistră

stau la apus de nopţi
sau poate la răsăritul din mine
uitat cândva în crângul
de la răspântie de drumuri

dimineaţa muşcă arborii
din faţa ferestrei
îşi amplifică languroasă cântările
te privesc

Cândva mă voi regăsi într-o ultimă rugăciune
am să-mi înmoi sufletul umil
în miezul iubirii sfinte
fericită poate

iubite,
te caut atât în necuprinsul meu
încât lăcrimează aşteptarea rostogolită
prin corbi şi castani;