Agafia - creaţii proprii

Există
o clipă care mă pândește
cântărindu-mi destinul,
creierul

Lungă și rea, dimineața veghează
trei lumânări sufocate de astepare,
miroase a toamnă coaptă și
cafea amară

de astăzi,
mi-am îmbolnăvit moartea cu atâta verde,
încât o aud cum se rostogolește,
închisă într-o sfera albastră.

ai intrat cu amiezile
și toamnele
căutai un loc să le ascunzi
ca și cum ți-ar fi fost frică

sunt nopți în care populez insomnia
și inima Ta cu neliniști
cu fuga mea
gândul alergă în cerc amețitor

Te-aș întreba despre-o toamnă

Se făcea că eram aripă
de apă și frunze
căzute din ochii mamei
nu-mi aduceam aminte

suntem doar noi,
fiecare cu singurătatea lui.
Pasărea din inima nopții
clatină tăcerea împietrită-n aer.

Şoaptă tristă, văl de pară,
Seara-ncet în trup coboară,
Tremur de iluzii frânte,
Plâns de păsări să mă cânte.

noaptea-şi dilată insomnia
lângă o cafea amară şi-o ţigară
cu tălpile boţite de ploaie aleargă pe ziduri
hapsână de iubire