Agafia - creaţii proprii

înaintez sau stau
între două necuprinsuri
cu neputinţa de a mă contura
alunec înafară

noaptea-şi dilată insomnia
lângă o cafea amară şi-o ţigară
cu tălpile boţite de ploaie aleargă pe ziduri
haină de iubire

Braţele dimineţii zgârie geamul
poartă stigmatul îmbrăţişărilor grăbite
cuvinte
ca nişte obiecte inutile

Suntem bătrâni, iubirea mea senină,
Prinşi într-o horă ciuleandră nebună,
Cântec amar în fir de mătrăgună
Ielele râd pe gene de lumină.

Când ochiul îşi suie oglinda către cer
am să te aşez acolo
unde soarele se deşiră în seară
şi noaptea-şi învolbură lianele

Aş vrea să ne-amintim, iubite, de o seară
Când roua unui vis de dor ne-a fost povară
Şi sufletul în care amiezile-au apus,
Purta pe aripi grele un palid iz adus

Suntem bătrâni iubirea mea senină
am început să ne ascundem în noi
adulmecând aromele eternităţii
în netulburata mişcare a lumii

Dacă aş mai fi cea de ieri
aş împărţi cu tine nuditatea iubirii
aş contura ispita cu păsările focului
discretă cum e luna la pătrar

Nu pot să-ţi mai vorbesc
cum îţi vorbeam atunci
când păsările luminii vibrau
în serile cu ochi de chihlimbar

S-au mătuit de mult ferestrele ştiute
Din sufletul ce-şi suie dorinţa către cer
Răsună rugi prin temple vechi pierdute
Tălăzuind mirosuri de smirnă şi mister.