Agafia - creaţii proprii

Mă iartă zi
Mă iartă noapte
Mereu am întârziat o clipă
Bezmetică risipă

Suntem atâta de singuri,
parteneri cu nepăsarea.
dureros de orbi,
dureros de surzi,

Aici, clipe coapte sfidează
pântecu nesătul al timpului.
aici, prin avatare, păcatu geme
prins-n neputinţă, crud extaz.

Te-ai întors
timp ce am fost
să-mi tulburi împăcarea
cu cea care sunt

în această lună atât de verde
ţi-ai dilatat conturul
prin care îţi respir absenţa
porţi cu tine tot ce-i al meu

A fost o vreme când;
purtam doar orizonturi
prin ramurile verzi.
În trupul nesăpat de-a timpului risipă,

M-am aşezat pe marginea sufletului
să înfloresc lumini din hău
e atât de frig!
doar corbii veghează

(Impuetum est core meum donec requisescat in te-Fer Augustin)

Urc să ajung la Tine
coborând spirala întunecată

mai spune-mi o dată
cum se dezleagă pustiul
când sângeră lumina sub pleoape
cu tâmpla lipită de noapte

Un vânt rotund dansează in pas ştrengar
Cu albele mirese de gherghinar.
Ascultă cum creşte melodic frunzişul,
Deschide flămând spre păsări luminişul.