Mă iartă zi
Mă iartă noapte
Mereu am întârziat o clipă
Bezmetică risipă
Sunt mai aproape de cer acum
Cu fiecare semnătură a timpului
Într-un neunde şi necând
În liniştea dintre două gânduri
Roiesc îndoielile ameţite
De chemarea necuprinsului
Nu încerca să pleci
Pasăre albă
Încă nu am învăţat să zbor
Sau poate am ştiut odată
În zbaterea sufletului
La cumpăna dintre Kuandalini
Şi setea dorinţelor
Înainte ca nenăscutul să îngroape născutul
Lumină strivită-n uitare
Rană pe identitatea altui eu
nimic nu este deplin
ceva rămâne într-un dincolo
Am să simt oare cum
Fibră cu fibră carnea
Încolţeşte verde din oasele pământului
Sub pasii celor ştiuţi şi neştiuţi
Ispita lumii
Frica de moarte cum naşte lacrimi
În cei rămaşi
vezi mai multe poezii de: Agafia
Detalii poezie:
Distribuie pe: