Poezii despre Adevăr:

Dacǎ ai avea curajul sǎ priveşti chiar peste mine
Fǎrǎ sǎ ţii cont vreodatǎ cǎ am scris şi pentru tine,
Ai vedea cǎ sunt chiar omul detaşat de îngâmfare
Iar de nu-nţeleg problema, voi recurge la-ntrebare.

Ieri mi-am pus o întrebare şi nu-i mereu o cutumǎ,
Între muzicǎ şi-o damǎ, sǎ aleg, cine mǎ-ndrumǎ?
Care din acestea douǎ te-mplineşte cel mai bine?
Şi dacǎ una-i mai bunǎ, sǎ îmi spunǎ, poate cine?

Subiecte excesive, tratate cu indulgenţǎ,
Ne conduc la agitaţii pline de efervescenţǎ,
Tensiunea sufleteascǎ, dureroasǎ şi-ncordatǎ,
Rupe echilibrul vieţii fǎr-o lacrimǎ vǎrsatǎ.

Să dai mâna iar române
e un fel de bună ziua
ape trec piatra rămâne
nu bate munții cu piua

Agitaţii gǎunoase, dilatate sistematic,
Aţâţǎ orgoliul rece într-un fel melodramatic.
Doar o stare persiflantǎ, pe alocuri emotivǎ,
Ruineazǎ-un suflet care era o locomotivǎ.

A mai trecut un an o zi o clipă
se duce totul vai de râpă
și ce-aș mai spune clipei stai
să fac din tine iad sau rai

Am primit lecții de viață, care nu m-au doborât,
Navigând prin labirintul de iluzii, mohorât,
M-am târât încet din groapă, sfâșiată chiar de lei,
Am purces înspre ieșire, pe-a` răniților alei.

Când timpul ne pǎrǎseşte veşnicia îi ia locul
Viaţa obosit-adoarme accesând în vis norocul
Rostul raţiunii piere hǎrţuit de toropealǎ
Simţul cade în neştire pe aripi de îndoialǎ.

Ţi-ai bǎtut vorbele-n cuie
Sǎ se-nveţe minte
Sǎ mai umble pe la UE
Cu o simplǎ rugǎminte.

Nu aş fi crezut vreodată,
Cum ştiam că mama-i dură,
Să primească dintr-o dată
O femeie-n bătătură.