Poezii despre Adevăr:

Vraja vieţii-n nori se scaldǎ stingând fluxul multor veacuri
Înecate-n echivocuri fǎrǎ chip şi fǎrǎ leacuri
Doar pulsaţia culturii, cotropind mǎriri sǎrace,
Mai purificǎ fiorul ce-n suspin adesea zace.

Dragoste,... ce-ai izvorît!

Dragoste,... ce-ai izvorît,
Din Veşnicul Dumnezeu,

Elegia Durerii

Peste-a negurilor vremi, de atent stai şi priveşti
De când creat a fost omul, o clipă de te gândeşti,

Floarea-n crizǎ se deschide mângâiatǎ de neşoapte
Arestate între buze pârjolite zi şi noapte
Şi simţindu-şi briza morţii trece-n fructul delicios
Cosmic cuprinzând întrânsul ce-i urât şi ce-i frumos.

Rondel de Ianuarie

E iarnă afară... cu mult ger,
Şi frigul 'ţi-ngheaţă suflarea!

Ecou de Ianuarire

Cu mantia sa cea albă peste dealuri şi câmpii
Peste munţii cei înalţi, cu crestele pân' la nori,

De azi gata cu vacanta,
Pui intr-un bagaj speranta.
Pe peronul de la gara,
Vin copii din colt de tara.

Fǎrǎ sǎ gândeşti la tine zilnic creşti în poezie
Obosind în visul rece plin de o melancolie
Ce te-apropie de starea, ontologic trecǎtoare,
Când iubeşti nesǎturatǎ clipa fǎrǎ opritoare.

De dorul cel sfânt animat

De dorul cel sfânt animat
Mă-ndrept Isuse către Tine,

Lângă crucea Ta, o, Doamne!

Lângă crucea Ta, o, Doamne
Vin astăzi şi cad zdrobit