Vraja vieţii-n nori se scaldǎ stingând fluxul multor veacuri
Înecate-n echivocuri fǎrǎ chip şi fǎrǎ leacuri
Doar pulsaţia culturii, cotropind mǎriri sǎrace,
Mai purificǎ fiorul ce-n suspin adesea zace.
Şi când vezi esenţialul strecurat chiar de Satana
În sfinţeniile lumii cu Caiafa sau cu Ana,
Te-ai cam lepǎda de lumea de la Platon la Spinoza
Doar aşa sǎ uiţi de tine când te gâdilǎ psihoza.
Dezolarea din albastru, care dominǎ vǎzduhul
Se topeşte-n bombǎneala ce îţi populeazǎ duhul
Care suferǎ nobleţea rezistenţei pe picioare
A impuritǎţii nude din erotici schimǎtoare.
vezi mai multe poezii de: samoila
Detalii poezie:
Distribuie pe: