Agitaţii gǎunoase, dilatate sistematic,
Aţâţǎ orgoliul rece într-un fel melodramatic.
Doar o stare persiflantǎ, pe alocuri emotivǎ,
Ruineazǎ-un suflet care era o locomotivǎ.
Din necesitate primǎ pentru omul ce-i pe val,
Întâmplarea primitivǎ joacǎ rolul ancestral
În formarea cognitivǎ a fiinţei fǎrǎ ţinte,
Înecatǎ în trǎire, sufocatǎ de cuvinte.
Sǎ fie sihastrul omul ce renunţǎ la o viaţǎ
Şi la mintea luminatǎ care, uneori, rǎsfaţǎ,
Lǎsând o simţire rarǎ într-un vid spiritual
În care şi frunza tace sǎvârşind un ritual?
vezi mai multe poezii de: samoila
Detalii poezie:
Distribuie pe: