!

Autor:Petruvio


Adăugat de: Petruvio

vineri, 08 februarie 2019

Fluvii de semne de-ntrebare
mai limpezi ori mâloase,
pline de pești,
de broaște
ori de crocodili,
vijelioase la cazane
ori pe la șesuri mai domoale
se scurg făr' de-ncetare
spre Semnul de Mirare
ce guvernează-n univers,
deși sortite sunt secării
și lipsei de-nțeles.

Focuri de speranțe
- mocnite sau în vălvătăi -
aprinse-n himalae,
pe dealuri sau câmpii,
în vii civilizații,
la poli sau în pustii,
ce-nalță fumuri de catran
sau cu miasmă de antal
spre Semnul de Mirare
ce guvernează-n univers,
cenușii sunt sortite
și lipsei de-nțeles.

Dar ca plictís
să nu s-aștearnă
și să existe interes
invidie, murdărie,
bun-simț și lăcomie,
durere și bucurie,
mită și intoleranță,
hărnicie, cutezanță,
artă și ipocrizie,
lene și fățărnicie,
pricopseală, sărăcie,
cruzime, birocrație,
știință, filosofie,
lașitate, sex, prostie,
inconștiență, nepăsare,
crimă, bârfă, alinare,
catastrofe naturale,
foame și îndestulare
au fost lăsate în exces
și-n mare lipsă de-nțeles
de către Semnul de Mirare
ce guvernează-n univers.


vezi mai multe poezii de: Petruvio


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Adevăr
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.