Petruvio - creaţii proprii

Oricât ați îmbrăca-o în aură de fată mare
Istoria e doar putoare de hoit, de sânge și, uneori, sudoare,
iar gena vă duhnește a aroganță, lașitate și ideologii,
pe gură scoateți damf de vorbe goale, minciuni și scârnăvii,

{Pe Dumnezeu nu l-a cuprins, intuit ori exprimat nici o simțire, nici o imaginație, nici o părere, nici o rațiune, nici o stiință...
Dionysios (Aeropagitul) – De Divinis Nominibus}

Acum,
când floarea pomilor purcede drum de rod
în cânt de alb și roz, de mov și galben,
când frunza strigă ierbii și amândouă vieții,

Fluvii de semne de-ntrebare
mai limpezi ori mâloase,
pline de pești,
de broaște

Când e să vii pe lume
te-ntreabă cineva
și chiar dacă ar face-o
ai ști cum e mai bine

frunzele zboară
ploaia lovește în geam ...
speranțe moarte

Copil fiind
te ține timpu-n brațe
(catifelate ca brațele de mamă)
și chiar de obosește

Se cațără timpul în iarbă,
se cațără timpul în flori,
se cațără timpu-n căpițe,
se cațără timpul în pomi,

(grim haiku)


lupii urlă înspăimântător

Pe tine nimeni nu te cântă,
poate pentru că nu ești Cel Ceresc,
iar pana nu e ascuțită încă
să laude și tatăl pământesc?