Eu alung bob de ploaie de pe mare și beau lapte de pâraie;
Florile le țes cu tril de ciocârlii, limpede nor, profetic cântec,
Vânt ca o comoară doar pe jumătate din negură cules,
Fluturii, fiii mei, în floare, cern pe aripi sărutări.
Eu vânez albastre stele, vultur sunt cu pene brune,
Înstelat borangic urc un munte ori cad ușor într-un abis,
Port cu mine și când urc și când cobor un ocean cărunțit,
Pe un colț voinic de stâncă, pe sub maluri, peste frunți.
Palidă ca luna-n somn umbrele îmi umblă somnambule,
Ca-o visată încântare, frumusețe ce topește
Albul lunecos al gheții, o ruină părăsită, simfonii în grai,
Prind cu mâna stângă ori cu dreapta frâiele lungi de lumină.
Rezemată într-un car fără roți, cu aripi dese;
Zbor pe vânturile din vest și văd văile întristate
Și cu ochii roșii, grei, înfior întregul iad,
Curg din trupul ăsta negru, buze de cărbune aprins.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Detalii poezie:
Distribuie pe: