Volumul și crâmpeiul - Tudor Arghezi

O carte proastă, dar legată-n piele,
Cu aur pe cotoare și cu stele,
Luxoasă, lustruită și bogată
Stă-n raft ca o cucoană bosumflată
La teatru - care se preface
Că piesa lăudată îi displace.
E singură-ntr-o lojă și-i e cald.
Poartă-n urechi cerceii de smarald,
Brățări pe brațe și, la gât,
Mărgăritare - și i s-a urât.
O plictisesc ansamblul și detaliul
Și-și face vânt la piept cu evantaliul.
E decoltată până-n toate celea
Și, ca și cartea groasă, și-arată toată pielea.
Din raftul de alături, subțirea cărțulie,
Se-ntreabă cu sfială, din palida-i hârtie,
Dacă-nțelesul cărții și scrisul se măsoară
Cu luxul și grosimea-n cotor pe dinafară.
Ea-i descusută foile îi ies,
De-abia se descifrează de jerpelite e-s.
Se vede cât de colo c-a fost și-i o ispită
Prin câte mâini trecuse, citită, răscitită,
Pe când vecinul mândru, de drept aristocrat,
Stă-n raft, ca-ntr-o vitrină pantoful nencălțat.
Broșura se smerește și întreabă:
-"Cucoană, ești o carte a unui om de treabă,
Dar cum se face, voi
Să știu, de ce atâtea foi
Atâtea pagini, pare că o mie?
De ce cât țaman teancul de hârtie?
Mi-ar fi, mărturisesc, rușine
Să am atâta hoit pe mine.
Condeiul, când e ager și nu minte,
Un gând îi spune-n câteva cuvinte.
Ți-e mătură condeiul și mâna cât copita,
De te lățești atâta și cu nemiluita?
Probabil, autorul se bucură, nu glumă,
Că a frecat fărâma să dea atâta spumă
Și că și-a scris-o, cartea, cu săpun.
Nu-i vorba pămătuful pare bun
Și pe bărbie-alunecă mai bine.
În scris, nefericirea-i clăbucul ce nu ține."

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi