VOI ASTEPTA SA NING

Autor:STOMFF ANDREI AUREL


Adăugat de: stomff

marţi, 12 mai 2015

VOI AŞTEPTA SĂ NING

Năvalnic m-a cuprins un dor de ducă
Spre nicăieri. Spre minus infinit.
Dar nu mă-ndur frumoasa mea nălucă.
Nu te-aş vedea şi-ar fi ceva cumplit.

Există sigur undeva o lume
La fel cu-a noastră, geamănă cu noi.
Dar nici acolo nu suntem doar nume.
Şi în scenariul ei suntem eroi.

De ce să fug în altă galaxie?
N-aş întâlni acelaşi joc de iele?
Cum poţi a rupe strâmba simetrie
Cu două nesfârşite paralele?

Ce fel de salt, în care dimensiune
Să mă strămut şi să te caut iar?
Acolo oare care zâne bune
Te-ar aşeza lângă un biet hoinar?

Nu mă revolt, aşa a fost să fie.
Pitagora e singurul de vină.
Îmi trebuie o nouă geometrie,
Izvor de necuantică lumină.

Când soarele acesta se vă stinge
Şi omenirea va fugi în stele,
Noi, prefăcuţi în fulgi de nea, vom ninge.
Ne vom roti în albe carusele,

Iar când sătui de dans şi de rotire,
Ne-om aşeză aici, printre ruine.
Vom împlini cea mai de preţ iubire.
Mă voi topi, te vei topi în mine.

Deci n-am să fug. Voi aştepta să ning.
N-am să mă las furat de-un dor de ducă.
Pe mine însumi pot să mă înving
Cât eşti aici, frumoasa mea nălucă!


vezi mai multe poezii de: stomff


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Mi-a plăcut foarte mult finalul. Minunat!
Alina Cristian
joi, 14 mai 2015



frumoase versuri...
felicitari...
danab
miercuri, 13 mai 2015



Stomff, mie imi place ! Cand poezia are muzicalitatea care pe mine ma atinge nu mai conteaza altceva. Si...tu stii ca eu ''ma topesc'' dupa finaluri explozive ! :)
Asa ca , uite si piperul ...La sfarsit ! :) Foarte frumoasa poezie !
Adina Speranta
miercuri, 13 mai 2015



Multumesc Mirimirela! Oricum nu cred ca as sti cum sa pun piper. Oricat de gustos este uneori , prefer sa o las asa cum e. Cu drag!
stomff (autor)
marţi, 12 mai 2015



Eu cred că piperul ar știrbi farmecul acestei poezii. E perfectă așa . E ca o piersică parfumată ,coaptă.
mirimirela
marţi, 12 mai 2015



Foarte frumoasa.!Cosmica poezie!
SAlecsandru
marţi, 12 mai 2015



O poezie foarte fericita!
daniel
marţi, 12 mai 2015



Multumesc domnule Zgan. Incatator comentariu!
stomff (autor)
marţi, 12 mai 2015



Poezia are: sare şi dulceaţă! Cred că-i lipseşte... piperul!
Costel Zgan
marţi, 12 mai 2015



Frumoase versuri izvorate dintr-un suflet cald. :)
rebeca
marţi, 12 mai 2015



Multumesc din nou pentru apreciere. Cel mai mult ma bucur atunci cand postarea place. E un semn de dimineata buna asa cum trebuie sa fie si pentru Dvs. Multumesc.
stomff (autor)
marţi, 12 mai 2015



Buna dimineata,domnule Stomff,ati deschis ziua cu o poezie frumoasa.
ALapis
marţi, 12 mai 2015