Vocație - Rabindranath Tagore

Când sună gong-ul la zece dimineața
și merg la școală pe aleea noastră.
În fiecare zi întâlnesc vânzătorul ambulant
strigând: „Brățări, brățări de cristal!”
Nu există nimic care să-l grăbească,
nu există niciun drum pe care trebuie
să-l ia, niciun loc în care trebuie să se ducă,
niciun moment în care trebuie să se întoarcă acasă.
Aș vrea să fiu vânzător ambulant,
să-mi petrec ziua pe drum strigând:
„Brățări, brățări de cristal!”
Când la patru după-amiaza mă întorc de la școală,
Îl văd prin poarta acelei case pe grădinar săpând
pământul.
Face ce vrea cu cazmaua, își murdărește hainele
cu praf, nimeni nu-l ceartă dacă se arde de soare sau
se udă.
Aș vrea să fiu grădinar săpând în grădină fără
nimeni care să mă oprească să sap.
Chiar când se întunecă seara și mama mă trimite
la culcare,
îl văd prin fereastra deschisă pe paznic
plimbându-se în sus și
în jos.
Ulița e întunecată și pustie, iar felinarul stă ca
un uriaș cu un ochi roșu în cap.
Paznicul își leagănă felinarul și merge cu umbra lui
alături și nu se duce niciodată la culcare în viața lui.
Aș vrea să fiu un paznic
care umblă pe străzi toată noaptea,
urmărind umbrele cu felinarul meu.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Rabindranath Tagore