Vânătoarea lui Mogul - George Coşbuc

(Baladă orientală de Strachwitz)

Din purpur de cort, de pe piersic divan,
Încins cu fier iese al hanilor han;
Ca-n vremi de furtună vârtejul de mări,
Întreg Hindostanul dă vuiet prin zări,
Căci azi prin văi trece-mpăratul.
Cum fulgeră calul pe glii, ies scântei;
Dar greu elefantul clătește pași grei,
La deal plutitor, el cu turn e ornat,
Grindișul de turn e cu lănci împănat,
Și scuturi stau prinse d-a latul.
Și Mogul apare, c-un braț pe mănunchi,
Popoarele-n giur 'i s-aștern în genunchi,
Și-n târnă să-ngroapă smeritul lor chip,
Și fruntea de principi stă cruntă-n nasip,
Și tremură sclavii și Raja.
Dar hanul, având un arap sub picior,
S-aruncă pe capul său perlicolor,
Și tot strălucește, ca vârfuri de munți,
Ca Geri, când fierb în prăpăstii norii (cei) crunți
Și urlă prin văi Himalaia.
Veșmântul pe piept e cu aur stropit,
În sarlach e șoldul ușor învelit,
Și perle dau colțuri pe frâu și pe șa,
Un singur smaragd e a săbii prășea,
Pe ociful de aur stau pene.
Și foșnăie până și haina-n alint,
Și tropota roibul ascuns sub argint.
Ca șarpe, când târâie trupul său mut
Se târâie-ntocmai, prin deset pierdut,
Convoiul cel pestriț, alene.
Și des era codru, de nopți era plin,
Superb întind pălmii un larg baldachin-
Prin codru ei trec, dar de-odată s-opresc,
Și sforăie caii, și sclavii-nlemnesc,
Le-nghiată-n piept calda suflare.
Proptit în scări, Mogul stă front între prinți,
Atunci, având limba ieșită-ntre dinți,
Și gălbină piele vărgată cu ros,
Și bruma de sânge pe ochi fioroși,
Un tigru pe Dgeban-Gir sare.
Orb fulgeră calul, de colți spintecat,
Dar ghiarele-n coastă-i adânc au intrat
Și dinții trag sfâșii din carne emreu,
El rupt de durere nechează din greu,
De sânge curg șipote crețe.
Și hanul stă drept, cu obrajii-napoi,
De furie-i stă barba zburlită vâlvoi,
Crunt tigru, dar hanul de trei ori mai crunt
Din ochii ei se sorb c-un sălbatic înfrunt
Și flăcări le schinteie-n fețe.
Și calul îi cade, și tigru pe cal,
Și Mogul d-asupra, sălbatic și pal,
Se luptă-n frământuri grozave d-avalmi,
Se zvârcole fiare, ea urlă sub pălmi,
De spaima gonacii stau gheață.
Nici ochi nu clătesc, și nici fier nu vezi tras:
Un sclav atunci strigă : Cutez acest pas,
Cutez și lovesc și eu scap pe-mpărat!"
El trage pumnalul, lovește-ndesat,
Și tigru-și dă ultima viață.
Dar Mogul răcnește și turba, că mari
Sub volburi dă foc de mânie pe nări,
Un șuier, un cerc larg, un foșnet grozav:
Pe tigrul mort curge-n cale sânge de sclav,
Cu bolbote capul lui zboară.
Tot ochiul stă searbăd, tot pieptu-i fior,
Gonacii stau galbini, ca robii ce mor,
Și Mogul mugește, și-amenință greu:
"Pe tigru când poate să-l spulbere-un leu,
N-am lipsă de câine! El moară!"

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc