Moi și cărnoase
aidoma colinei de pe care se zăresc
imaginile ciudate despre care vom încerca
să vorbim în continuare
fără vreo semnificație deosebită
la prima vedere
indentificabile chiar până la un moment dat
cu profunzimile narative și armonioase
ale orizontului
încep să alunece sau să se curbeze dintr-odată
împreună cu marginile albicioase și umede
ale unei râpe
ce-a fost cândva carieră de piatră
plonjând brusc spre câmpia ca un capac imens
încrustat cu tot soiul de scene bizare
dintre care unele
lasă impresia unor figuri tolănite
înșirate simetric la umbra unor copaci
ale căror trunchiuri osiriace sau druidice
transformă împrejurimile într-un templu
în ale cărui vaste săli din frunziș
prind să renască vechile mituri
împreună cu bucuria de a trăi și umorul
unor epoci ce și-au părăsit misterul
pe câmpul de ruinuri al trecutului.
Însuflețite
până și de cele mai slabe adieri de vânt
ele (imaginile) se nasc din coafura zilei
pentru a se pierde imediat în hățișul unor aparențe
ce-nșeală până și pe acest demiurg
care este gândirea
ceea ce face ca de aici de sus
să-ți dai cu greu seama
că ai de a face cu un cimitir
mai ales că nu descoperi nici satul
așezat probabil de cealaltă parte a colinei
și-atunci când îl zărești
înșirat de o parte și de alta a văii
ca fălcile deschise ale unui monstru
cu casele și oamenii răsăriți parcă din dinții lui
și pregătindu-se să te devoreze
îți vine să te năpustești în fugă spre ei
și - ambiție quijotescă - chiar fugi
pe pantele de astă dată domoale și hirsute
înarmat cu o sabie imaginară în mână
sau c-un băț
în timp ce aceștia dintr-odată uluiți
încearcă cu tot dinadinsul să-ți câștige bunăvoința
te aclamă extaziați
fizionomiile lor împrumutând ceva din aspectul
acelor măști ce plâng
vărsând libațiile unei nemaipomenite orgii.
Tovarășii tăi
cu capete de lup sau de câine
cu urechi monstruoase și ochi scăpărători
încoronați cu ghirlande de trandafir sălbatic
iar câte unii cu câte-un corn în frunte
sau cu două
înaintează extaziați pe potecile
frecventate până adineaori de jivinele
ce-au dispărut speriate
în desișurile ceva mai îndepărtate
fără a avea totuși prea mult din aspectul
altădată atât de negrelor păduri nibelunge
dar în care disperat încerci și tu
să te pierzi fără urmă
noua ta ipostază făcându-te să te simți
mai mult decât stânjenit
neputând înțelege cum simpla apariție
pe aceste meleaguri a unui străin
a putut deveni așa dintr-odată
declanșatoare de anxietate sau religiozitate
mai cu seamă că adineauri
cutreierai nestingherit pustietățile
până să ți se fi arătat acea lumină strălucitoare
aproape electrică de magneziu
ce te-a făcut să urci contrariat colina
asemănătoare cu un ou fără margini
din vârful căreia imaginile au început
pur și simplu să cadă și să devină nefaste
dezvăluindu-ți adâncuri obscure ale timpului
imagini-amintire ale unui strămoș
ce pe nesimțite s-a reîntrupat în tine
un de fapt zeu
ascuns în Ființă ca orice alt amănunt
despre care la o vreme începi să uiți
așa cum în genere uităm cu toții
atunci când în dragoste dispare foenixul dintre noi
gândul purtându-te la acele popoare din vechime
pe care destinul le-a dus până-ntr-acolo
încât să-și uite vechile credințe și strămoșii
adoptând noi credințe și alți zei
deveniți și ei cu timpul embleme și alegorii
peceți ideale irizate cu spaime
smulse de pe masca lumii
de o melancolie care uneori face din profunzimi
tot atâtea etichete emoționante și dramatice
din care poezia n-ar mai putea discerne
decât dezordinea unui trecut și a unui limbaj
ce leagă infiniturile verbale cu magia
mesajul inconștientului cu cabala
despre care, iată, afli destul de târziu
că se află ascunse undeva în tine
sau cu care chiar dacă nu ne întâlnim niciodată
persistă în noi chiar și după trecerea anilor
cu cinci sau șase cifre
de parcă între atunci și acum
o legătură secretă se strecoară
un dor nestins
pe care fiecare dintre noi
îl poartă în sine ca pe un copac
ce-ți umple mintea și sufletul de miresme ciudate.
Ca niște oglinzi
al căror suport reflectorizant
e însuși sângele - sexualizați grosolan
orientali aidoma frunzelor scrutându-te neîndurători
verzi-căprui ochii lor te privesc din desișuri
incapabil să te dumirești
dacă vor să ți se prosterne sau să te devore
încât ai prefera să devii iarba pletoasă
ce ți se leagănă în preajmă
să devii munții pustii și dealurile întunecate
sau un pahar
ce pe nesimțite se transformă
în sulul fără sfârșit al unui pârâu de munte
primăvara
atunci când acestea se umflă ca orezul
și aproape că simți aici în vârful colinei
trezit din străfulgerarea atât de amară
a propriului tău vis
cum trupul începe să ți se transforme
într-o baltă mâloasă
devii chiuveta unui lac
în care ceva asemănător cu un ou fără margini
va cădea
gălbenușul lui pe cer fiind luna
și în timp ce te așezi trasnfigurat
pe un pietroi
și-ți ștergi nădușeala de pe frunte
te simți aidoma acelui navigator din vechime
ascultând deznădăjduit vestea morții lui Pan
iar apoi încet încet la fel ca taurul
aflat la numai câțiva zeci de metri de tine
întins la umbra unui pâlc de stejari
și privind plictisit vacile false ale ceapeului...
Distribuie: