Adina Speranta - poeziile altor autori



Distribuie aceste poezii:

  • Voi fi cât voi - Ancelin Roseti

    Nebănuite statui urcau şi coborau de insomnie torturate:
    "Întâia mâhnire din întâia nădejde se naşte!"
    "Voi fi cât voi! ― le-am răspuns.

  • Armonică - Ancelin Roseti

    Cât am fost,
    cât n-am fost…?!
    stăpâni în tăria visărilor noastre, strângând cu uşa cuvintele şi trăgând pe roată înţelesul lor blând, ca pe-o mărire de faptă a acestor milenii iţite din leacuri şi spaime ridicate în cerul fericit al gurii, unde se fac şi se desfac, rând pe rând, lumile ― părtaşe, astăzi, la singurătatea noastră şi-a lor…

  • Cutia de conservă - Ancelin Roseti

    Să nu crezi, Toma, nimic! —
    din trestia fierbinte a poeziei, această armată timidă ce zilnic se aruncă în gol de la fereastra mea, şi de care lumea avea să se teamă.
    Un şir nesfârşit de saluturi, în piatră şi bronz, vor fumega de acum în cinstea mea, dar cărei vorbiri duc eu greul,
    o, simplă sudoare a cercului de cretă…!,

  • Felonie - Ancelin Roseti

    Ce-am făcut, ce n-am făcut...,
    mi-am visat, în grabă, inima,
    ca pe o lampă încercuită de fluturi,
    și-am auzit-o strigând:

  • Unul câte unul pe scări - Ancelin Roseti

    Sufletele cad, unul câte unul, pe scări,
    lovindu-şi înălţarea: "Nefericească-ne sarea din adâncuri
    de mări! "

  • Tu uită să te naști - Ancelin Roseti

    1.

    Tu uită să te naşti din haos...! ― dimineaţa de azi doar aluzie la dimineaţa de mâine este. Înfrigurarea aceluiaşi chip se descifrează în apă, miracolul de pe faţa copilului se citeşte-n cer.
    O muzică imprecisă, urmând drumul abatorului, poartă în pântece Marele Adevăr:

  • Tot ce se poate vedea - Ancelin Roseti

    Mă înalț pe cerul propriu
    și descopăr esența jucăriilor,
    grandoarea fleacurilor,
    eul donquijotesc al lumii...

  • Magistrul - Ancelin Roseti

    Magistrul, înainte de a opri Orologiul, mi-a spus:
    "Priveşte-l! Castul şi culpa îi locuiesc deopotrivă citadela ― miezul fierbinte. În spatele său doarme o lume dezgolită care adulmecă din propria ei sevă greutatea marmurei.

    Iată miracolul: tigve înnorate înţeleg obrazul jovial şi-a ciceronelui corpolenţă. Durerea din coşul pieptului este şi ea o dramă: dezvăluie viaţa lăuntrică ― năvodul în care singur te-ai prins. Maxilare de porţelan muşcă din voluptatea cărnii imprimându-i zvâcnirea atât de mult dorită ―

  • Surâs de om străin - Ancelin Roseti

    Un zeu vlăguit se narcisea în mine,
    iar eu copilăream, copilăream...,
    purtându-mi umbra pe dinăuntru
    și aruncând cenușa cuvintelor în râuri,

  • Recviem pentru tatăl meu - Ancelin Roseti

    „Știți…”
    Și eu rostogoleam timpul de la o tâmplă la cealaltă tâmplă,
    de la alfa la omega, și înapoi,
    de dinspre lumea tocmai apusă spre lumea cealaltă, spre zorii promiși,