Nu-mi spuneţi ce-s săracii, nu ştiu ce-i sărăcia,
În mine stau grămadă comorile de bani.
De vreau un pol de aur, când toamna e pe-aproape
Mă-nalţ şi iau o mână de galbeni din castani.
Nu vreau să văd săracii, eu sunt un prinţ bogat
Pe care nebunia îl ţine lângă ea.
Când vreau domnii de soare, când vreau domniţe albe,
Trimit în gând o slugă din visuri să le ia.
Am tot: palate, aur; am tot ce mintea cere,
Tot ce gândesc poeţii, tot ce-au visat nebunii.
În camera mea albă, pe patul meu de scânduri,
Am tot ce-au strâns în suflet îndrăgostiţii lunii.
Săraci sunt doar aceia ce nu pot să viseze,
Acei ce în bordeie nu pot vedea castele,
Săracii sunt aceia care clădesc palate
Şi care totdeauna se spânzură de ele.
Eu sunt bogat, nu-mi pasă că haina mi-este ruptă.
Eu nu-s supus la nimeni, eu nu sunt sluga legii…
Visând tot ce nu este, trăiesc deasupra lumii,
Iubindu-mi nebunia, sunt mai bogat ca regii.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Comentarii:
Săraci sunt doar aceia ce nu pot să viseze,
Acei ce în bordeie nu pot vedea castele,
Săracii sunt aceia care clădesc palate
Şi care totdeauna se spânzură de ele...
fara cuvinte! doar..multumesc pentru o asemenea poezie minunata!
danab vineri, 28 octombrie 2016
Distribuie: