Cu mâna-ntinsă m-am trezit și-un jind,
Să strâng la pieptu-mi umbra ta din gând,
Dar mi-am șoptit că nu e omenesc,
Nu ești a mea, chiar dacă te doresc.
Apoi am fost confuz, tot mai confuz
Și te-am blocat în gândul meu obtuz,
Iar tu tăceai, tot mai acut tăceai
Și nemișcată te îndepărtai.
Aș fi-ncercat, așa cum e firesc,
Să-ți fac un semn, să strig, să te opresc,
Dar mă gândeam, de ce te-ai fi oprit,
Ai fi simțit un dor ce n-ai dorit?
Sau, poate e mai bine că nu știi,
Ridic un turn din clipele pustii
Și-nchid ostatic gândul meu dintâi,
Cum să te strig de ce să mai rămâi?
Acum trimit în orizonturi largi
Un jind slugarnic umbrei tale vagi
Să strângă vise, câte voi avea,
Și că mi-e dor, e numai vina mea!
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: