Poezii despre Viaţă:

Suflu în lumânările de pe tort.
Privesc cu ochii ficşi ca de mort.
Când au trecut 3 decenii!?
Nimeni nu ne spune că timpul trece dar nu devenim genii...

Parcă mi-aduc aminte cu coada conştiinţei
Că atunci când m-am născut
Ştiam să respir…
Pe parcurs, lanţul existenţei mele s-a transformat în simplu fir…

Într-o sferă genetică întrebările înșirate ca un lanț
al unui ADN mistic
poartă la fiecare za răspunsul necesar
pentru a merge mai departe.

Nu mai încap în burduful de câine,
am fost muşcat de alte întâmplări
şi am cicatrice sub cearcănul de sub ochiul negru.

Aripi aş vrea
Să pot cumpăra
Apoi să le cos
De trupu-mi osos.

La capăt de lume
Pe glob de-o sa pic
Tu o sa vi să mă ajuţi să mă ridic?

De ce aruncă lumea cu pietre
Într-o femeie frumoasă
Cât poate ea să fie de amenințătoare în viaţa voastră?

deschide cutia de sticlă a cuvântului
în care
un clopot de lacrimi
îmbracă în sunete tăcerea

Pe cărarea de lumină de prin ceruri neumblate
Unde visuri se încheagă într-o bură de mister,
Se aud glasuri de îngeri ce își lasă-a lor palate
Și pornesc spre adunarea ce se-ngheagă -n eșicher.

Copilarie ma auzi de unde esti?
In amintiri si in povesti
De unde cateodata iesi
Sa ma incanti , sa ma vrajesti.