Poezii despre Viaţă:

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Atunci când , disperat,
Te-agăţi de-un colţ de stâncă
Şi valurile mării te izbesc
Sau vântul, din genunea cea adâncă,

Peste aripile îngerilor negri

Am presărat cuvinte albe

De-aș putea întoarce timpul dintr-odată,
Tiranului Cronos să-i devin stăpân,
Și la ceasul vieții el să-mi schimbe-o roată,
Cu prima iubire iar să mă îngân!

trecutul este rădăcina realității,
din care pot încolți
lujeri în formă de pași-
simboluri codate

Clipa aceea pe care
O apăr în suflet mereu,
Când după noapte răsare
Lumina-nceputului meu;

Suflu în lumânările de pe tort.
Privesc cu ochii ficşi ca de mort.
Când au trecut 3 decenii!?
Nimeni nu ne spune că timpul trece dar nu devenim genii...

Parcă mi-aduc aminte cu coada conştiinţei
Că atunci când m-am născut
Ştiam să respir…
Pe parcurs, lanţul existenţei mele s-a transformat în simplu fir…

Într-o sferă genetică întrebările înșirate ca un lanț
al unui ADN mistic
poartă la fiecare za răspunsul necesar
pentru a merge mai departe.

Nu mai încap în burduful de câine,
am fost muşcat de alte întâmplări
şi am cicatrice sub cearcănul de sub ochiul negru.