Poezii despre Viaţă:

Un contur inedit, cu linii fine
Defineau un vis cu forme nete,
Într-o realitate imediată,
Pe care o simţeam printre degete, pensule, crete.

Am desenat pe podea un curcubeu,
Căci nu l-am mai vazut demult,
Cam de când mi-am vopsit
Ferestrele în negru.

Un zâmbet şchiop, amar

Îi strălucea pe buze de kovar;

În fiecare vară mă aştepta la gară
Cu hainele bătrâne de atâta purtare
Cu lacrimile în ochi de bucuria revederii
Şi de gândul ce-o măcina crud - că va veni clipa plecării...

Al cui eşti tu copil frumos
Ce străluceşti ca aştri pe cer.
Eşti un om hain sau duios?
Sau eşti plămădit dintr-un mister.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberată.
Veștejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tânăr niciodată.

Mă aflam la răscruce de drumuri,
Cu genunchii strânşi la piept.
Îmi stângeam inima-n mână,
Mă gândeam la un lucru incert.

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Atunci când , disperat,
Te-agăţi de-un colţ de stâncă
Şi valurile mării te izbesc
Sau vântul, din genunea cea adâncă,

Peste aripile îngerilor negri

Am presărat cuvinte albe