Versuri cu haine ecosez

Autor: Ioan Grigoraș & Liliana Trif


Adăugat de: nutzu

sâmbătă, 15 septembrie 2018

- Spune-mi, te rog, în câteva cuvinte,
Cum mă visezi, când vreau să-ți desenez
Pe glezna stângă, să-ți aduci aminte,
Versuri cu rimă-n haine ecosez,

Cum mă privești când talpa ți-o alintă
Buzele mele definind destinul
Şi savurez de la pervaz spre plintă
Picior după picior, acvamarinul,

Cum mă îmbeți cu mâna fermecată
Când te sărut în palmele-amândouă
Şi între noi nu-i loc de vreo erată,
Chiar dacă e caniculă sau plouă.

- E-atât de simplu să-ţi răspund, iubite,
Deşi obrajii-mi ard când mă priveşti,
Dar uneori mă-mpiedic în cuvinte,
Aşa că taci, să nu mă dojeneşti.

E timpul scurt, nu-mi cere explicaţii,
Mai bine să-mplinim acest destin,
Pe trup vei descifra ce conotaţii
Ascund sub sânii mici şi clandestin

Să vii la mine-n fiecare seară,
Luceafărul ce-mi intră în iatac,
Răscumpărând un strop de primăvară.
Vrei să-ţi mai spun? Învaţă-mă să tac!

Ioan Grigoraș & Liliana Trif


vezi mai multe poezii de: nutzu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.