VERSETUL DE AUR AL BIBLIEI

duminică, 12 iulie 2026

VERSETUL DE AUR AL BIBLIEI

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” ( Ioan 3 : 16 )

Acrostih - Canon de pocăinţă – 111 versuri

Autor - Costel Hofer

Ferice de aceia ce vor înţelege
Iubirea Tatălui ce-o are pentru noi
Iubirea cea venită ca să ne deslege
Ne mai lăsându-ne în praf şi în noroi,
Din dragoste, din bunătatea Lui cea mare
Ca noi să fim salvaţi de moarte şi gunoi
Adus-a cea mai glorioasă jertfă de sub soare.

A rânduit o zi şi a trimis în lume
Tot ce-a avut mai scump El, între sfinţi
În adevăr, având un scop anume
Toţi cei ce cred în El, să fie mântuiţi.

Dar pentru cine n-a crezut, în Cel ce ni L-a dat
E-atât de clar Cuvântul, c-a şi fost judecat.

Mulţimile-s şi-acum robite de păcate
Uitând sau neglijând, chiar înadins Cuvântul
Lumina... ce-a venit odată-n lume să arate
Tot întunericul care-a cuprins pământul.

Atâta nepăsare... pentru o Dragoste atât de mare.

Iubind mai mult plăceri, şi felurite pofte
Urând Lumina sfântă care le vădeşte
Buimaci umblând în întuneric şi în noapte
Inima li-e împietrită, e goală şi e rece
Toată umblarea lor... e doar spre moarte.

Din ceruri, Domnul nostru totul cercetează
Umblarea noastră, vorba...tot, şi ceea ce gândim
Mai mult de-atât, El peste noi veghează,
Noaptea în somnul nostru, odihnitor şi lin.
E Cel de care noi, nu ne putem ascunde
Zicând că El nu poate, ca să cunoască tot
E Dumnezeul viu, ce ştie, vede şi aude
Un Dumnezeu puternic, e Domnul Savaot.

Lumea cu-a ei păcate, se duce spre pierzare...
Uitând de cele sfinte, de rânduieli Cereşti
Mereu aleargă omul şi nu mai ia aminte
E prea cuprins de valul, poftelor pământeşti
A toate câte-n cale cel rău i le întinde.

Ce mulţi se-ndreaptă către un final cumplit
Al vieţii pline de plăcere, în care au trăit.

Amar va fi sfârşitul lor, iar chinul veşnic...mai amar.

Dar timpul nu-i pierdut, mai este timp şi Har
Acum e vremea sfântă şi binecuvântată
Te chem prietene, să vi la Dumnezeu îndată.

Pe tine scump prieten ce stai în nepăsare...
E loc şi pentru tine, în Cerul Lui cel mare.

Să fi iertat şi tu şi să primeşti cununa
Iar tot ce ai făcut, umblând în ne-ascultare
Nimic să nu rămână, ca mărturie-ntruna,
Greşelilor făcute, tu să primeşti iertare.
Urmează Calea vieţii şi leapădă păcatul
Renunţă cât e timp, la tot ce te-nrobeşte
Umil, smerit, tu vino şi cere-I îndurare
La Cel ce şi pe tine... te iubeşte.

Lui să-i dai inima, Lui să-I dai viaţa toată
Urmează-L doar pe El şi cheamă-L cu mult dor
ISUSE scump, te rog să fi... şi-al meu Mântuitor.

Fiindcă am umblat, prea mult pe căi străine
Iertare-ţi cer, O, Doamne, eu cel rătăcitor
Uită al meu păcat, primeşte-mă la Tine.


Primeşte-mă, O, Doamne, căci sunt sătul de lume
E plin sufletul meu, de tot ce-i necurat
Nimic bun şi nimic sfânt, nu locuieşte-n mine
Te chem în ajutor şi spune-mi ce să fac.
Renunţ la viaţa-mi plină, de tot ce e lumesc
Urăsc tot ce-am făcut, prin poftele trupeşti
Cu inima mea toată, eu vreau să Te slujesc
A Ta să fie, Doamne, pe veci s-o stăpâneşti.

O altă viaţă vreau, o viaţă a sfinţeniei
Ridică-mă din groapa, în care mă afund
Ia-mi jugul de pe umeri, jugul greu al robiei
Ce mă apasă-ntruna, şi nu pot să-l alung.
Isuse, Doamne, doar TU eşti Cel ce poate
Nu am pe nimeni care, să-mi vină-n ajutor
Eşti Unicul în stare, a mă scăpa de moarte.

Căci nu cunosc un altul, oricât mă chinuiesc
Robia, patima şi pofta, ca să mi-o poată-lua
Eu lupt, dar n-am putere, să pot s-o biruiesc
De-atâtea ori căzut-am, lovit în lupta grea
E imposibil singur... nu pot să izbutesc.

Îmi recunosc micimea şi neputinţa mea
Numai TU eşti Acela, ce poţi a mă salva.

Eşti Cel ce poate totul, eşti Salvatorul meu.
La Tine vin, şi... Doamne, vreau să rămân mereu.

Să-Ţi fiu un rob supus, s-ascult smerit de Tine
Al Tău, pe veci să fiu, şi Tu... pe veci cu mine.

Nimic să nu ne poată, nicicând a despărţii
Uniţi pe veci să fim, şi-aici şi-n veşnicii.

Pe Calea Mântuirii, vreau să păşesc cu Tine
Iar tot ce-a fost în urmă, murdar şi păcătos
Aş vrea să leapăd totul, să piară în neştire
Rămână-n mine doar... ce-i bun şi ce-i frumos
Aşa sunt sigur, voi putea, să fac... doar voia Ta.

Căci m-am scârbit de rău, de tot ce e deşertăciune
Iar de acuma vreau mereu, să pot să fac doar bine.

Să lupt, lupta cea bună, lupta credinţei sfinte
Ajută-mă, o, Doamne, şi dă-mi albe veşminte.

Alungă orice lucru, ce nu-i spre Slava Ta
Ia-mi inima şi fă-o, aşa cum Ţie-ţi place
Blândeţea şi iubirea, să locuiască-n ea
Acestea să îmi fie, cele ce-mi aduc pace.


Vreau să-mplinesc cu fapta, Cuvântul Sfânt al Tău
Iubind aceleaşi lucruri, ce şi Tu le iubeşti
Apoi, urând păcatul, şi tot ce este rău
Ție să-Ţi aduc slavă, prin tot ce-mi dăruieşti.
Ajută-mi, Doamne, ca aşa, să pot a Te glorifica.

Viaţa-ntreagă vreau, să umblu prin credinţă
Eliberat pe veci, de orice poftă rea
Și astfel să pot face, prin jertfă şi căinţă
Numai acele fapte, ce sunt spre slava TA
Iar celor ce mai umblă, pe căile pierzării
Cuvântul sfânt al vieţii, să pot să le vestesc
Acelor care încă nu voiesc, s-asculte glasul Tău ceresc.

AMIN.

Citind pe verticală primele litere din fiecare vers o să descoperiți acrostihul:

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.