Sfinxul - Vasile Conta

O, Sfinxul, din înălţime, priveşti cu întristare
La lumea care astăzi străină e pentru tine,
Splendoarea de altădată o cântă prin ruine,
De veacuri, Nilu-preot, tocmit la-nmormântare.

Tu pari un visător cioplit de-a timpului daltă,
Ce zboară cu gândirea spre ţara lui Osiris,
Acolo îşi are cuibul de puf pasărea Ibis,
Acolo fericirea e dans ce toţi îl saltă.

În lumea asta rece, urâtă şi meschină,
Figura ta măreaţă e un farmec nepătruns;
Când soarele apune şi cerul e străpuns
De raze înroşite, – în tăcere, tu suspină!

Durerea este mare, când noaptea se coboară
Înfăşurând Egiptul c-un giulgiu argintiu,
Un cimitir din vremuri, uitat într-un pustiu;
O, Sfinxe, tu, nu plângi clipele de-odinioară?

Nu, căci dacă aş plânge cuprins de tainic dor,
Aş înjosi trecutul strămoşilor iubiţi
Din cugetarea căror ş-acum vă folosiţi,
Căci pentru mine un secol, e un simplu trecător.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Vasile Conta