Cum fremătam de teamă dar și de bucurie,
Prunci înfrățiți cu jocul, ce foiletam cartea,
Din poze, desert dulce, ne-a fost bogată partea,
Dar slovele... enigmă și dragoste târzie!...
Credeam că-i o pădure cu tainice izvoare,
Ce lumile din basme le-arată în oglindă,
Celor ce luminișul avizi vor să-i surprindă
Și-i pasc apoi splendoarea, de pajiște cu soare!
Cărări voiau adesea cu mlaștini a ne-nfrânge,
Dar peste tot la praguri, c-o candelă în mână,
Zideau punți pe prăpăstii, arhangheli de lumină,
Ce preschimbară joaca în setea de-a străpunge!
Ne speria abisul, dar ne zâmbea si cerul!
Poieni ispititoare își tot roteau magnetul,
Cărărilor spre piscuri le devoalam secretul,
Arhanghelii rarisim mai fulgerau eterul!
...
Poiană de poiană și culme după culme,
De prunci pornim spre vârful ce-n genă ni-e înscris,
De rătăcim des drumul sosim cu părul nins,
Ajunși vecini cu cerul, privim altfel spre lume!...
Căci multora le-apare de-acum lumea prea mică,
Ei simt că le cresc aripi și vor mai sus să zboare,
Nu văd cum inorogul pe calu-i alb răsare
Și săgetând cu cornul, păcatul lor zdrumică!...
vezi mai multe poezii de: dorurot
Detalii poezie:
Distribuie pe: