Un strop din mângâieri

Autor:Mihail Janto


Adăugat de: Mihail Janto

duminică, 27 ianuarie 2019

Mă pierd ades pe drumul cu noroi,
ducându-mă cu gândul la părinți,
cu sufletul plecat și ochii goi,
aș vrea să știu că au ajuns la sfinți.

E drumul gol, dar l-am umplut cu dor,
rugându-i să mă țină iar de mână,
să-mi ţină cald pământu-n palma lor,
din lacrimi le-am făcut și o fântână.

Strângând în suflet timp și remușcări,
am învățat să trec prin umbra morții,
le-am pus deja atâtea lumânări,
ca să le fac lumină-n fața porții.

Dar am găsit un strop din mângâieri,
ținând în mână țărâna curată,
și simt în depărtări apropieri,,
știind c-aveam o mamă și un tată...

Autor, Mihail Janto


vezi mai multe poezii de: Mihail Janto


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Iubire
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

AMIN! Onorat de comentariul frumos, multumesc cu deosebit respect! Va intorc inzecit bunele urari, stimata doamna, Novac Ioana!
Mihail Janto (autor)
duminică, 27 ianuarie 2019



Atâta suflet, atâta iubire, și atâta tristețe în această dulce poezie! Uneori, ni se face atât de dor de ai noștri părinți, încât îi regăsim în țărâna care îi acoperă, și în lumânarea rânduită sufletelor lor..... Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule doctor- poet!
Novac Ioana
duminică, 27 ianuarie 2019