În cântec de greier îmi mistui tăcerea
ce ziua de mâine o sapă-n destin,
Când mult mai adâncă îmi fi-va căderea
și valuri trimite, rodind al meu chin.
Lăsat-am să curgă a Soarelui vrajă
la ceasuri de seară, pe dealuri, hai-hui.
Crezând că speranța îmi fi-va de strajă,
mi-am pus ochelarii să zacă-n etui.
Ce vis iluzoriu visat fără perne,
C-a mea rădăcină știi-va, săpând,
s-aducă căldura ce magma o cerne
și-n frunza de laur s-o prindă țesând!
Iar ziua sosită cu foc de cuptoare
în fiece frunză pătrunse la os
să prindă-n plăsele cel vis de urcare,
și focul să-l verse în limbul zelos.
Uscată mi-e soarta trezită din fapte
căci lacrimi din suflet s-au scurs spre abis,
Iar focul se prinde în ziua ce-i noapte
să ducă speranța departe de vis.
În fiece frunză se-plimba durerea
și sapă regrete Lumina cătând,
Când seva e-n clocot, își spune părerea
și cere izvoare, spre viață luptând.
Mai cere în taină un strop de Splendoare
să-i mistuie focul ce arde mocnit,
să-i pună în cale un strop de iertare-
speranța că mâine nu fi-va lignit.
Să-i fie trăirea o tainică proră
înfiptă-n destinul ce arde mocnit,
Frumoasă Splendoare, cu viața în horă,
Rotește-ti Lumina pe-al meu băjenit!
vezi mai multe poezii de: blacks
Detalii poezie:
Distribuie pe: