Un singur motiv

Autor:Liliana Trif & Ioan Grigoraș


Adăugat de: Liliana Trif

miercuri, 25 martie 2015

motto : ”Iată, corzile stelelor vuiesc
lumesc, nelumesc
Uite, semne se-arată în lume
bune, nebune
Şi tu, ce mai faci, dragostea mea?”
Nichita Stănescu

- Un singur motiv mi-ar ajunge să-ncerc
Să spulber tăcerea aceasta stupidă,
Această-ndoială ce strânge-ntr-un cerc
De foc trupul meu şi dorinţa avidă

De-a fi lângă tine, o oră, un timp,
Să ţin prizonier, pe vecie, minutul,
Ce-mi leagă de gleznă, măcar un răstimp,
Pecetea de foc a iubirii – sărutul.

Învaţă-mă, dragoste, tot ce-am uitat
Aprinde-mi, sub sâni, interzis şi tardiv
Emoţia vie la care-am visat...
Legal, ilicit, dă-mi un singur motiv!

- Motive găsesc, iubito, o mie,
Să zbori lângă mine pe cerul senin,
La braț, amândoi, devenim poezie
Cu rime perfecte. Tu știi, ți-aparțin!

Și fiece vers începe cu tine,
Îți cântă pe buze, valsează cu noi,
Să nu-ți fie teamă, ziua ce vine
Va-ncepe la fel, o să fim amândoi.

Eu sunt doar al tău, alt motiv nu mai știu,
Voi fi lângă tine o oră, un veac,
Încalc orice cod, niciodată târziu
N-a fost pentru noi (unul altuia leac).


vezi mai multe poezii de: Liliana Trif


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Iti multumesc, andreionthepoetry, pentru semnul de lectura si apreciere!
Liliana Trif (autor)
joi, 26 martie 2015



Ioan: Eu nu mai cred de mult în imposibil
Pentru că, iată, astăzi, îl trăiesc,
Şi pentru ce-mi părea inaccesibil,
Iubite, numai ţie-ţi mulţumesc!

Liliana Trif (autor)
joi, 26 martie 2015



Multumiri de suflet, Mihai_Manolescu!
Liliana Trif (autor)
joi, 26 martie 2015



Onorata de semnul apreciativ, SAlecsandru! Multumesc!
Liliana Trif (autor)
joi, 26 martie 2015



Multumesc mult, Mirela!
Liliana Trif (autor)
joi, 26 martie 2015



Extraordinar de frumoase versuri! Poezia voastra este desfatarea sufletului! Si ma refer la tot ce scrieti fiecare. Multumesc!
andreionthepoetry
joi, 26 martie 2015



Motive găsesc, iubito, o mie,
Să zbori lângă mine pe cerul senin,
La braț, amândoi, devenim poezie
Cu rime perfecte. Tu știi, ți-aparțin!
nutzu
miercuri, 25 martie 2015



Felicitari pentru poezie !
Este deosebita.
Mihai_Manolescu
miercuri, 25 martie 2015



Foarte frumos!
SAlecsandru
miercuri, 25 martie 2015



ce frumos....
mirela
miercuri, 25 martie 2015



Va citesc cu drag pe amandoi , scrieti foarte frumos,perfect as spune. :)
Adina Speranta
miercuri, 25 martie 2015



Iti multumesc pentru lectura si apreciere, Adina!
Liliana Trif (autor)
miercuri, 25 martie 2015



Iti multumesc pentru lectura si apreciere, Adina!
Liliana Trif (autor)
miercuri, 25 martie 2015



Superb! Felicitari amandurora!
Adina Speranta
miercuri, 25 martie 2015