Liliana Trif - creaţii proprii

tu nu mai exişti
am ţinut pumnii strânşi
în tot acest răstimp
atât de strânşi

Poemul acesta, să n-ai vreo-ndoială,
E doar despre noi, despre-o ea şi un el,
Pe coli de argint, picături de cerneală,
Simetric croite... Aproape la fel

Cândva mi-or creşte aripi de dorul tău să ştii
Şi o să-ţi ies în cale, prin poarta inimii,
Voi trece ca o vrajă şi voi deschide larg
Ferestrele albastre să afli că-mi eşti drag.

- De ce îţi apropii de mine obrajii
Şi cânţi la fereastra inimii mele?
Parfumul din aer miroase a noapte,
La capătul lumii mai ninge cu stele?

- Propun un toast în cinstea acestei veri ce pleacă
Şi-n sănătatea toamnei ce vine colorând
Cu nostalgii tardive privirea ta, în joacă,
Când zilele-s prea scurte, iar noaptea prea curând

Nimeni nu mi-a vorbit mai pragmatic despre viaţă decât moartea.
Poate tocmai de aceea am învăţat să mă bucur de fiecare clipă în
care tu te confunzi cu mine. Liliana Trif

- Ca un espresso tare e noaptea lângă tine
Și nu-mi ajunge-o ceașcă, îmi pare prea puțin,
Dă-mi o carafă-ntreagă, temperament sangvin
Am, doar mă ştii, iubito, şi pofta mi-o-ntreține

- Sămânţa ta în trupul meu fragil
A încolţit ca o promisiune
Că s-a întors iubirea din exil
Să-mi dăruiască încă o minune.

- Azi nu mai sunt cărbuni nici jar pe foc
Și orologiul plânge de mijloc,
Secundele închise-n colivii
Așteaptă primăvara, să revii,

- Brațele tale sunt verzi și prelungi
Și-acolo-nfloresc toate visele mele
Ca-ntr-un copac al iubirii târzii
Ce-şi ‘nalță spre soare tâmplele grele