Liliana Trif - creaţii proprii

motto : ”Iată, corzile stelelor vuiesc
lumesc, nelumesc
Uite, semne se-arată în lume
bune, nebune

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

Ȋn toate iubitele mele trecute,
Mereu, te-am cǎutat tot pe tine ,iubito,
Și-aproape ȋn toate puțin te-am aflat. Doar
Ȋn tine, din tine, nimica nu aflu.

Oare-ai fost ciutǎ – acum câteva veacuri
Sau pentru ce ți-s gleznele așa zvelte,
Jivina mea, vânatǎ-n veacuri celte
Și-adusǎ din pǎduri ȋn vechi iatacuri?

O sǎ rǎmâi ȋn mine și dupǎ ce-o sǎ pleci
La fel de nepǎtrunsǎ, la fel de-mbietoare,
O insulǎ ciudatǎ cu drumuri și poteci
Ce nu duc nicǎierea sǎrmana mea plimbare.

Mă-nvârt, ca floarea-soarelui, pe câmp,
După făptura ta strălucitoare,
Iar când apui în zarea călătoare
Obrazul mi-l aplec către pământ.

Ca tânărul spartan ascund sub haină
Vulpea furată-a timpului ce trece.
Dacă mă muşcă tac şi-ndur în taină
Fără să tulbur lumea ce petrece.

iubesc ochii tăi
certitudini de gând
că raiul există
departe…

în punctul zero absolut
al terrei mele nu există
sub ocrotirea unui scut
decât o poezie tristă

Şi iată-ne, din nou, aici, iubire,
Noi două pe-o bancuţă lângă turn,
Ţi-am spus că dreptul meu la fericire
E refuzat? Un fluture nocturn