Despărţire

Autor:Radu Stanca


Adăugat de: Liliana Trif

marți, 24 martie 2015

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi,
Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte, şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul ,nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe…


vezi mai multe poezii de: Liliana Trif


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Nu am cum sa uit acel moment, Ioan! Poemul nostru va fi in curand pagina de cinste in noul volum de poezii. :)
Liliana Trif (autor)
vineri, 03 aprilie 2015



Mulțumesc că mi-ai oferit prilejul să mă reîntâlnesc cu versurile lui Radu Stanca. Îți amintești că acest poem ne-a inspirat într-o seară de iulie? :)
nutzu
miercuri, 25 martie 2015



Va multumesc pentru semnul de popas si apreciere!
Liliana Trif (autor)
miercuri, 25 martie 2015



Multumim pentru poezia postata!
gabriela
miercuri, 25 martie 2015



Multumesc Liliana...

Ca o primavara vii in prag si lumini ne dai cu drag...


Te mai astept!
CRITICUL BLIND
marți, 24 martie 2015



...Sufletul meu zambeste ...cand poezia imi vorbeste ...

Multumesc ,multumesc!
Adina Speranta
marți, 24 martie 2015