De-atâtea ori mă simt ca un copil.
Privirea îmi străbate printre pleoape,
un zâmbet fin din rid ar vrea să scape
şi sufletul mi-e porumbel fragil.
Mi-e inima o floare pe câmpii,
ce-o leagănă un vânt în veşnic dor,
pe care fluturi vin, în graba unui zbor,
lovind petala moale, cu-aripele mlădii.
Râde-un copil în mine şi-n joacă înconjoară
pământul, luna, cerul şi universul viu,
mi-e sufletul acum, când iarna asta scriu,
un porumbel fragil, cu inima de ceară.
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: