Un pipăruş modern VIII - George Coşbuc

Te cară, cioară blestemată!
Mă mir că zmeii te mai ţin
Cu zile! Hei! Tu niciodată,
De când pe lume-ai răsărit
În zi de miercuri n-ai postit!
Şi totuşi ai obrăznicie
Să vii pe-aici? Ocară vie
Şi drac ce eşti! Fugi, că te-omor
Şi fac să te cunoască satul!”
Şi-atuncea zvâr! cu Leonatul
În capul lui Achim Cotor:
Aşa de bine-i unge-o falcă,
Cât bietul Chim în şapte calcă!
– „Aşteaptă tu, s-apuc un schiap
Să-ţi scot de-dulcele din cap!”
Dar Chim e om; cinsteşte-obrazul
Bătrânelor; Achim e ţap:
Aşa uşor trece prilazul!
Ce lucru searbăd şi pocit!
Aşa-l lovise sfânta Miercuri,
Cât el era acum silit
Să-şi lege capul tot dogit
Şi peste fălci să puie cercuri!
Voia să-ntoarne acas-acum,
Să lase la năpaste toate!
Să-ntoarne? Oh, dar nu se poate.
Că el avea să-şi facă drum
Prin locuri vechi: întâmplă mintea
Cerea drum chiar pe dinaintea
Căsuţei sfintei Luni şi Joi.
Şi, dragii mei, ştiţi bine voi
Că-n locul unde-ai păţit moară,
Cu greu mai mergi de-a doua oară!
Dar ce? Achim e om cu minţi;
Se duce pe unde-l duc dorul!
Va merge-ncet, cu-ncetişorul,
Va da de sate fără sfinţi,
Şi-şi va găsi de nou odorul!
Va nimeri într-un noroc
Şi-n ţări la craiul Poloboc!
El face dar o sfânta cruce
Şi-un „mulţumesc că mă deparţi”
Şi-apoi s-a dus. Dar cum se duce,
Nevrând pe plai străin s-apuce,
Soseşte chiar la sfânta Marţi.
El dă din umeri, tot e rece
Şi strigă plin de jale: – „Dec!
Mă tem pe-aicea chiar a trece!
Dar am să trec! Că dacă trec
Şi-n treacăt sfat nu voi pofti
Eu cred că nu m-a părui! „
El n-are pricini să se teamă,
Că sfânta Marţi tocmai stătea
La foc, tivindu-şi o năframă –
Achimul însă cum trecea,
Mereu în lăture privea,
Şi când el ca scăpat se ţine,
Năcaz şi poznă! Sare-un câne
Şi-i sare tocmai după cap!
„Aşa-i, că nici aici nu scap!”
Îşi zice Achim, strigând pe nume
Tot „nea Bălan, Cloţan, Sobol”,
Şi strigă tot precum în lume
Strigi câni, dar strigă tot în gol. –
Mai dă cu bâta, dă din braţe,
Degeaba! cânele-l înhaţă!
– „Na, na Coltun!” strigă din prag
Bătrâna şi se duce-n grabă
La chir Achim şi mi-l întreabă
De sat şi nume. Cu mult drag
Îi zice ea, după ce ştie
Năcazul lui Cotor: – „Vezi, vezi!
Nu trebuia să cercetezi
Pe sfânta Vineri mai întâi!
De-a dreptul să fi mers la ea,
Că desigur nu te bătea,
Dar sfat îţi da cu căpătâie!”
Sărman Achim! Acum se-neacă
De-atâtea gânduri. şi el pleacă.
Făcând un aspru sămădaş:
Atât a fost de pătimaş!
Bătut cu mătură şi cleşte;
Cu foc şi schipuri huiduit,
Cu apă-n urmă opărit –
Închis, cum nu se pomeneşte
Pe lume lucru mai olog:
Închis el sub cotărci, mă rog!
Cu ochii scoşi, pe fălci cu cercuri,
Din pricina cinstitei Miercuri!
Of! Doamne, Doamne, cum vedeţi,
E om cuminte şi drept are
Acel ce-a zis, că Saul n-are
Nici strop de cinste-ntre profeţi!

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: George Coşbuc