Aud tălăngi din văi cum vin spre mine...
Amurgul piere lunecând prin aer.
Mai trist se face-al şipotelor vaer,
Mai tristă pacea sfântă-a mănăstirii.
Ce dulce sună-a seară armonia!
Prelung trezeşte glasul amintirii!
Simt luna iar cum urcă pe coline
Şi cum deschide porţile visării,
Ştergând prin zări pastelul înserării,
Turnând în suflet larg melancolia.
Simt ochii mei ce nu mai pot să vadă...
În sufletu-mi pătrund din gol de noapte
Lungi freamăte de vânt prin brazi - şi-n noapte
Izvoare plâng sub poduri de zăpadă.
Răzleţ răsună un ecou ... şi tace
Ducând cu el o ne-nțeleasă vrajă.
Tovarăş zvonul apei se desface
Adormitor, cu veghea mea de strajă.
Era-n amurg pe ţărmuri apusene
Când rătăceam în urmăriri deşarte
Simţind că nicăieri nu se desparte
Făptura mea, de vise letheene.
Zadarnic portocali cu rod de aur
Mă aşteptau, şi-n van, în chip de-argile
Tanagreene, în apusul zilei
Plecau femei ca să culeagă laur
Pe când aezii se-ntreceau pe strună...
Nu mai credeam în spusele Sibilei
Că Ea veni-va-n răsărit de lună
Cu ochi muiaţi sub mătăsoase gene,
Purtând pe braţe fragede zambile
Într-un amurg pe ţărmuri apusene.
Şi Ea veni - Profilul efemeric
Se zugrăvi pe ceruri de lumină,
Se oglindi în ceruri de lumină
Ce se boltea pe mări de întuneric.
Şi jocul razei rupt în vii răsfrângeri
Nimba în valea vecinicilor plângeri
Un chip dintr-o planetă mai divină.
Pieri din ochii-mi totul" vis şi lume.
Se stinse universul - Ea rămase.
Şi luna ce urcă prin ţări de brume,
O adumbrea cu raze de mătase.
Pieri în suflet totul, amintirea
Trecutului se şterge la privirea
Unei copile rătăcită-n lume...
Şi dureros, pe ţărm săpat de ape,
Eu am cules-o numai din privire
Şi am răpit-o sub închise pleoape,
Am dus-o-n ţări cu vecinică zăpadă...
Apoi din ochi ca pururea s-o vadă
Mi-am smuls lumina lumii trecătoare.
Şi am lumina feţei Ei pe veci,
Călugăr orb sub boltă fără soare
Închis în paza zidurilor reci.
Distribuie: