Un cântec ciripește-a promenadă
Prin ceruri invadate de topaz.
Din sânul auritului talaz,
O rază îndrăznește să repeadă
Spre mine luminoasa ei pomadă
Și îmi ciupește rozul din obraz.
Mă cată străvezia plăsmuire
A vântului. Miraj legănător...
Sub umbrele de tainic zburător,
Răstălmăcesc în gând a lui șoptire
Ca monolog din vorbe de iubire
Și-l gust ca pe-un deliciu rar, de dor.
A emigrat din primăveri divine
Un timp cu înfloriri întinerit.
Horind între țărână și zenit,
Mă smulge din tăcere și din mine,
Iar prin vitraliile opaline,
Îmi limpezește-un basm în răsărit.
Plouă atunci când mici picături de apă din nori se unesc. Ele cresc în dimensiuni, devenind din ce în ce mai grele, până când ajung să fie prea grele pentru a mai pluti şi atunci cad pe pământ sub formă de ploaie.
Citate şi Maxime:
Moartea nu e o taina; e doar sfarsitul acelei taine mari, care e viata. Nicolae Iorga
vezi mai multe poezii de: Manuela Munteanu
Detalii poezie:
Distribuie pe: