Umerii tăi

Autor:Nicu Hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

vineri, 02 august 2019

Umerii tăi

Te priveam cum dormi, adâncită-n visare
peste ochii tăi verzi cu pleoapele grele,
vedeam orizontul ce pătrunde în mare,
rostogolind în adânc noaptea cu stele!

Ți-am atins drăgăstos părul moale și fin,
și parcă palma-mi era o adiere de vânt
ce mângâia un lac unduindu-se lin,
și-n somnul tău blând, era întregul pământ!

Încetișor, apoi m-am întins lângă tine,
dorind să te simt, cu atingeri ușoare
și dintr-o dată m-a prins o stare de bine
ca o plutire către adâncul de mare!

În somnul tău greu, eu auzeam o chemare
o chemare-ntr-un vis să-l trăim amândoi,
să fim printre stelele care-alunecă-n mare
când îți sărut umerii atât de rotunzi și de goi!


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.