Rostogolind tristețile pe drum
Toamna o-ntreb, și cerul plumburiu,
De ce e viața asta ca un fum
Și-o mor plângând dar mort parcă-s mai viu...
Jelania-mi port în asprul glas de vânt
S-o semene-n ogorul răscolit.
O-i crește-n primăvară din cuvânt
Și-o lacrimă cu plânsul domolit..
Și-oi înverzi povești, pe orice ram,
Să-mi fie dorul ca un zbor de flutur...
Din tot ce-am fost un singur gând mai am
De cenușiul vieții să mă scutur.
vezi mai multe poezii de: Gabriela Mimi Boroianu
Detalii poezie:
Distribuie pe: