Ce faci atâtea nopţi fără mine
prea neuitata clipei ce vine? –
te leagănă gândul meu singuratic,
izvor nevăzut în stratul freatic!...
Alerg după chipului tău care piere,
pe holuri de vis, cu false unghere,
și răsuflarea-mi străină se curmă
pe ultima uşă trântită în urmă…
Pereţii ovali se-ntorc în oglindă,
în colțuri nătânge vor să mă prindă,
și gânduri haine, plutind prin odaie,
cu cioburi de visuri vor mă taie.
De unde te ştiu şi câţi ani trecură
în urbea în care norocul se fură?
Ce daruri de preţ mai sunt prin vitrine,
în şopul ornat cu lucruri străine?
Câti doctori mai ies în ştiinţe exacte
și cum se mai vinde sticla de lapte?
Ce mobile noi se mai urcă pe scară?
Nici nu mai stiu, e iarnă e vară…?!
O clipă se leagănă gândul alene,
pe punte Ulise, vrăjit de sirene,
adoarme cu mâna în barba-i ţepoasă
și visul îl poartă departe, spre casă.
Vis rătăcit prin hăuri flămânde…!
Dar unde-i e casa şi ţara, pe unde?
vezi mai multe poezii de: necorupb
Detalii poezie:
Distribuie pe: