Ulise (II) - Ilarie Voronca

O
R
A

C
E
A
I
U
L
U
I


3

acum strada te primeşte ca o cutie de poştă
obişnuinţa e pe umerii tăi o cămaşă uzată
strada e aici la picioarele tale precum câinele credincios
aerul stă pe acoperişuri ca un preş
tu eşti o scrisoare în strada cutie de poştă
destinul tău e acolo distribuitor mecanic
el te va duce la destinaţia pe meningea ta scrisă
desigur tu mergi pe sub casele cu şorţuri ca brutărese
dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale
zgomotele îţi ling tâmplele arterele
vânzătoarea îţi întinde gazeta de dimineaţă
o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta
lindbergh a aruncat un curcubeu între america şi europa
un profesor de strategie e asasinat în expresul paris marsilia
preţul pâinii se va urca cu zece centime
dar aerul flutură un drapel între genele tale
singurătatea e dreaptă ca un semnal de uzină
cartierele pulsează se umplu de suc ca ovare
botul luceferilor te scormoneşte te sperie
e un continent femeia care merge înaintea ta
şi iată-te la casablanca eşti fără lucru
lăzile se rostogolesc în port ca monezile
e un miros tare de ulei şi de vuiet
înaintezi prin ecuaţia sângelui
în părul aerului sunt catarte cordaje
precum penele de şoim la un şef indian
iată grânele bumbacurile ca amulete
clănţănesc stelele argintăria lacului
o lotcă spintecă trestia vinelor
dar nu e decât vitrina unei companii navale
pasul ezită ca timpanele
şi totuşi soarele îşi face loc cu coatele
un surâs te urcă până la etajul al optulea
orice cuvânt un dosar un dosar un dosar chiar cerul
e o maşină de scris somnul
se depărtează se aproprie ca o pădure tăcerea


4

în sânge ne cad fructele putrede
o otravă sub fructe subţiază păsări ca perlele
şi păianjeni torc reîntoarcerea în dantela gheţarilor
fierăria uitării aruncă flăcări topeşte întâlnirea uitarea
şi ca două faruri se sărută se îndepărtează inimile
cai sălbateci vegetaţiile cu vânători cu panoplie amurgul
se năpusteşte muşcă vântul intestinele în pustă
luna pune o fundă în laboratorul urechei
evenimentele se succed ca ferestrele
în vitrina cerului sunt busole chei degetele
papagal toamna îţi oferă horoscopul frunzelor
vinele tale alcătuiesc un frumos model de broderie
şi nervii
nervii atleţi negri pneuri serpentine afişe
plasă în care se zvârcolesc peştii lămpilor stelelor
sârme pentru dansatoarea în echilibru a spasmului
ce bobină rumkorf nervii hartă a continentelor fantomelor
crocodilii îşi înfig dinţii în pulpa anotimpului
drumuri ca un obraz palide se încâlcesc drumuri
nervii câte mărgeane şi cetăţi dăruie sărutul umbrei
nervii bucle prinse cu spelci de luceferi
herghelii de jăratec
alge brune în apele trupului
flori submarine unghii subţire ca accidente
curcubeie surâsuri
gări la întretăierea munţilor aerieni ca privirile
pupile despânzite în carne precum aşteptarea la ospăţul
în care bucătarul ţigan rostogoleşte ca buturugi capetele
balaurului
dar vine făt-frumos cu limbile păstrate în sân ca o
colecţiune de timbre
şi tresare iarba ţinutului se desface în lumină feriga
vuiesc suveicile nervilor aceste gene lăuntrice
şi ochii se desfac ca şantiere ca lacuri
câmpul e tăiat de linii ca palmele
noaptea se urcă în pomi ca un copil neascultător
sfărâmă dorinţele cuvintele cuiburi de pasăre
gesturile noastre din paie şi pământ adunat în câmp
orice glas răneşte aerul
câte furtuni clănţănesc braţele cerul
mările se varsă pe faţa de masă ca paharul de lapte
mesteacănii fac mătănii
în sân se crucesc fulgere
spintecă întunericul ca un pântec
dăruie lumini zărite ca reclamele marilor bijutieri


5

te opreşti la vânzătoarea de legume
îţi surâd ca şopârle fasolele verzi
constelaţia mazărei naufragiază vorbele
boabele stau în păstaie ca şcolarii cuminţi în bănci
ca lotci dovlecii îşi vâră botul înaintează
amurgesc sfeclele ca tapiţerii pătrunjelul mărarul
iepuri de casă ridichii albi pătlăgelele
vinete înnoptează iată tomatele ca obrajii transilvănencelor
în broboade de mângăieri cristale paşii
conopidele cât omăt întârziat pe boschetele de şoapte
şi sticle cu apă minerală morcovii oglinzi fluviul
ca oase lungi se deosebesc casele cuvintele
cu virtuţi terapeutice drumul săpat în patlagină lăptuci
şi iată faţa de hristos chinuit a cartofului
el ştie secretele nopţii cu burdufe de linişti
rădăcinile lui pipăie rărunchii pământului
albe netede ca tuburi rădăcinile
înaintează în nervi
sug înţelepciunea vremurilor osemintele nopţii
închini un imn cartofului

vreau să am limpezimea tăcerea ta
fruct al ţărânei asemeni cu ţărâna
din pântecul întunericului nu ne uita
întăreşte-ne cu uleiul nopţilor mâna

tu ştii subterane abecedare
te-au hrănit dumnezeu şi ploile
virtuţile ţi le tragi din pământ ca din staul oile
cerurile te primesc în orice căldare

cartof icoana umilinţii a răbdării
tu te mulţumeşti cu puţin şi ne dai tot
iată şi triunghiul zborului în metalul înserării
cerul atârnă ca limba câinilor de un cot

cartof ca mâinile plugarului aspre
cu răcoare de tunel de după-amiază
tu eşti al gliei glas pre
tine ochiul îngerilor fără haraci te veghează

tu îţi lipeşti urechea de pământ
lingi zgomotele măruntaiele toate
atâtea vrăji ca etichete de drogherie în tine sunt
tu eşti un pahar cu vitalitate

îmi place coaja miezul tău umezindu-se
cum îţi faci loc cu umerii ca să creşti
te aştept te ascult şi bătăi de inimă ivindu-se
în negreală şi noroiul tău culori cereşti

strângi şi apoi ne dai pe limbă amidon
tu primeşti binecuvântarea vântului
norii îţi clădesc pe sub zare un tron
şi numai poetul ştie că tu eşti câinele pământului


6

ca un golf spitalul te învăluie te primeşte
şerpii singurătăţii ling pereţii ferestrele
aerul face bale la gură precum câinele de vânătoare
foaia de observaţie arată drumul stelelor
şi fiecare duce între degete un termometru ca o ramură
de salcie
în duminica florilor mâhnirea e o crinolină de-a lungul zidului
paturile sunt ca şcolăriţe cu părul cearceafurile despletite
glasurile sunt scăzute ca gârlele în secetă
timpul îmbrăcat în halat alb trece pe lângă tine
ca păsările de mare cuvintele sunt vărgate
eşti străin şi un număr iată-le în loteria sălilor
doctorul agită o zăpadă cu mânecile
şi ca un stol de ciori ochii ţi-au năpădit braţele obrajii
orele se târăsc ca plante agăţătoare
fundoianu te vizitează adesea şi florile au surâsul
pe care l-ai observat în 1918 pe faţa şefului de gară din blaj
caldă scama o simţi ca degetele iubitei în mână
limba e un lacăt pe grilajul gingiilor
amintirile se rup ca bandajele rău făcute
foarfecă frunzele tăcerii pipăi
o tristeţe şi încă alta ca arşice
paturile sunt atât de aproape şi totuşi singurătatea
ca o temniţă te izolează în mâl sunt gesturile surâsurile
plămânii te privesc ca două maimuţe tinere prin gratii
lumina stă deasupra uşii ca două coarne de cerb
îngrijitoarea clatină ca o legătură de chei oasele
vecinii de paturi schimbă între ei tutunul privirile
cum în parc invitaţii cărţile de vizită
fierbinţeala încinge nicovala inimii sărută
pulpele ca arţarii descojite lămpile buzele
un singur suflet vă cuprinde pe toţi cum un ocean
mărgeanele vapoarele
şi tu nu te deosebeşti de ceilalţi te-ai pierdut te vrei pe tine
dar obrajii se aseamănă între ei ca paturile
şi noaptea îţi cade pe cap ca o pungă de gheaţă


7

de aici trenurile sunt coupe-papieruri pentru peisagiu
stogurile se înalţă se salută ca arhiereii
plopii îţi vâră degetele în pleoape
şi ca un pietriş simţi pe braţe verdeaţa răcoarea
tăpşanele sunt cu vaci călimări joacă domino
câmpurile cu iepuri şi prepeliţe şi spinările
colinelor fac băi de soare aerul e asemeni
pescăruşilor atingând cu aripile în fildeş apele
ochiul duce zarea până-fund ca o salină
simţurile se tăvălesc cu brotăceii în ierburi
lăcustele fac reverenţe se deplasează ca râsete
râmele umede sărută scoarţa plămânilor
vântul fumegă şi cu omizi frunzele înstelărilor

liniştea se scutură ca duzii
glasul întârzie cu văcarii satului sub ulmi
soarele joacă la capră pe culmi
şi pocnesc în vraja zilei cucuruzii
brazii rod tava cerului ca linguri
seara gârlele îşi pun la ureche stele cercei
calea laptelui mână de la şapte miei
şi în noapte dumnezeu şi câmpul rămân singuri

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ilarie Voronca