Ucigă-l toaca - Tudor Arghezi

Iuțindu-și caii către sat
Un țăran venea întârziat.
Vânduse, pesemne,
Niște lemne.
Tam-nisam, din goană,
Se ivi o cucoană.
Cucoană cu pălărie,
Pe-noptate, pe câmpie,
Ce putea să fie?
Arătare, stafie.
Ea șchiopăta, se poticnea stângace.
Ca o ragace.
Avea pantofi și fuste veștejite
și parc-ar fi avut și copite.
Parcă avea un beteșug.
Parcă ieșise-atunci dintr-un coșciug
și mai abitir
Venea din cimitir,
Ca o momâie.
I se strâmbase ceva
și parcă puțea
A tămâie.
Săteanul dete bici.
- “Ce cauți noaptea, cernită, pe-aici?”
Cu mănuși, cu zorzoane, ca la gară,
Izmenitura nu se potrivea cu drumul de țară.
- “Vine noaptea! Ia-mă nene
. Fă-ți pomană”.
țăranul se cruci și zise: “Suie, Satană!”

Cucoana și săteanul încruntat
Cârmeau pe drumul întortochiat.
Ea întreba: “Ai parale?”
El răspunse: “Da ce-ți pasă dumitale?”
“Păi să mi-i dai” — și-i puse mâna-n gât.
Stafie, prost te-ai hotărât!
Pe sub ipingea,
țăranul se cam pregătea.
Cât ai clipi, cuțitul s-a și-nfipt.
Vezi că te-ai fript?
și, căruța trase, măre Ilie,
De-a dreptul la primărie.
Ce să vezi? Putoarea cu brățară
Era muiere doar pe dinafară;
Că pe subt poale

Avea, ca omul, de toate și două pistoale.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi